VândPupăză

Postul acesta e programat să se publice automat la ora la care începe examenul de licență. Eu ar trebui să fiu în sală.

Mi-au fost patru ani de aproape facultate cu bune și rele, dar acum se încheie.

Ultimele două săptămâni îmi sunt greu de cuantificat. Mi le-am rezervat pentru liniște și studiu. Și am avut parte! Numai eu știu cât am forjat în etică și deontologie :)

Simt că trebuie să mulțumesc unora care mi-au fost aproape sau departe în aceste zile. O fac acum ca să nu mă pierd în euforia sau depresia, după caz, de după examen.

Ca la Oscar, vreau să mulțumesc:

• celor care mă încurajează și au încredere în mine, fie că sunt vecini de cartier sau de continent;
• celor care țin la mine și mi-au dat toată bibliografia pentru licență, cu vârf și îndesat, pentru că am și duplicate;
• celor care mi-au respectat timpul și au înțeles că nu pot acum;
• celor care m-au chemat cu drag la bere și pe care i-am refuzat cu inima frântă;
• celor care m-au ajutat să trec prin și peste toate de mi-au sărit în cale;

Mai ales, celor care mi-au făcut viața frumoasă!

Mă duc la examen și am să mă întorc bărbat. Licențiat!

Am fost azi la GeekMeet #2 în București și dacă e să rămân cu ceva important după întâlnirea asta trebuie să fie următorul calcul:

240 * 40 * 8 * 10 = 768.000

Adică: 240 de zile pe an, timp de 40 de ani, muncă de 8 ore pe zi la un tarif de 10 euro pe oră. Puțin peste 750.000 de Euro. Într-o viață de om normal, simplu, mediocru. E ceea ce Vlad Stan numește “a-ți vinde timpul”.

Îți faci credit la bancă pentru o casă de 150.000 de euro dar ajungi să platești 230.000+ pentru ea, îți cumperi, cu multă înfrânare, 4 mașini în 40 de ani, tot în rate, și deja ai cheltuit jumătate din viață. Doar pentru atât! Chiar a meritat?

Tu vrei să-ți vinzi viața pentru doar șapte sute de mii? In rate!

Prea puțin!
Eu visez la mai mult, îmi doresc mai multe și vreau să le obțin! Lucrurile se întâmplă doar dacă faci să ți se întâmple!

Unele costă bani, altele nu.

Problema cu abordarea asta e că poți face ușor “piggy-back riding” pe campania lor cu sponsored links în Google pe jocul acesta de keywords. Ceea ce s-a și intamplat!

Azi am avut o zi liberă în plus față de restul clasei muncitoare din România. La Adobe dacă o sărbătoare legală cade într-o zi de weekend angajații primesc drept liberă una din zilele de muncă.

Mi-am folosit ziua ca încerc să-mi rezolv câteva de-mi stăteau pe cap.

Amplificatorul de la chitară

“Reveniți cu produsul săptămâna viitoare, băiatul de la tehnic are o problemă medicală”.

Sunt înțelegător, amplificatorul și chitara sunt mofturi pentru mine. Suportă amânare încă o săptămână. Totuși, nu pot să nu remarc un acut “Bus Factor” la un distribuitor serios de echipament audio.

“The Bus Factor” se referă la gradul de concentrare a aptitudinilor spre o singură persoană care, dacă e lovită de un autobuz, pune în pericol toată afacerea prin absența ei.

Adică le mai trebuie un om la service!

Espressor

Mi-am luat inima în zimți și mi-am cumpărat espressor. E o bijuterie mică de la Krups, modelul XP4000, recondiționat.

O amică mi-a vândut pontul despre Choicebrand, un magazin din România care vinde electrocasnice recondiționate provenite de pe piața din Marea Britanie. În general sunt reticent în a cumpăra second-hand dar m-am riscat cu espressorul fiindcă e recondiționat, deci are făcută o inspecție tehnică, iar produsul are garanție 12 luni. Nici nu m-am aruncat orbește la ceva scump – am tendința asta, am făcut o alegere inteligentă!

Mi-am cumpărat și cafea – Lavazza Rossa. Până acum nu știam că se recomandă depozitarea cafelei în congelator pentru a-i păstra aroma. Nu mai știam nici că Lavazza își împachetează cafeaua mai securizat decât un lingou de aur. Am tras, am urlat și am plâns lânga punga de cafea sigiliată ermetic până când ceva a cedat.

Lavazza Rossa peste tot prin bucătărie! De-abia făcusem curat.

Azi am băut cea mai bună cafea făcută de mine vreodată! Nu pot să-mi imaginez cum am trăit sub o piatră până acum, fără espressor.

Ziua încă nu e gata.
Mai am timp pentru mine.

La facultatea de jurnalism – publicitate am fost învățat că trebuie să ofer maxim de informație cu minim de cuvinte.

Mesajul trebuie să fie:

• scurt
• clar
• accesibil

Totuși, învăț pentru examen din cartea unei profesoare la această facultate și încerc să înțeleg:

“în era simulacrului, a realităţii virtuale şi a simultaneizării evenimentelor prin logica mediatică a imediatului, problema veridicităţii, a realităţii globale (sau a fragmentelor evanescente de real), a noului raport cu spaţiul şi timpul prin intermediul unor semne şi modele (perisabile) se pune cu acuitate;”

Continuă:

“Cu această injoncţiune realist-praxiologică inaugurăm excursul nostru semiotic, divizat într-o semiotică generală sau teorie globală a semnelor şi o semiotică descriptivă sau regională.”

Mai este:

“De fapt, semiotica generală, ca domeniu al specificităţii semnelor şi semiozei, nu poate fi concepută în afara unei “ascultări” atente a textelor, a semioticilor particulare, într-un fecund demers abductiv, de du-te-vino între ipotezele globale şi exemplele validante sau infirmante…”

Nu vreau să fiu arogant sau neobrăzat, dar eu cu ce am greșit?
Dacă trebuie să stau cu DEX-ul deschis ca să-mi înțeleg cursurile cred că am greșit facultatea.

Văzută în trafic pe o Dacie Papuc. Mesajul spune:

Dacă vrei să vezi cum este după ce mori intră și vei vedea

Desigur, e o soluție mai ieftină decât o încuietoare nouă.

Am fost la concertul AC/DC si mi-a fost foarte bine!

Nu am avut nici o responsabilitate, nici un program si nici o grija.

Seara a inceput cu Down care au fost mai violenti auditiv decat i-ar fi placut lui Rasebo, a continuat cu Iris care au incins atmosfera si a culminat cu AC/DC care au maturat pe jos cu orice concert am mai vazut pana acum.

De la prologul “Rock n’ Roll Train” am simtit cum ma cuprinde valul de energie si cum mi se tatueaza un zambet imens pe chip. Au urmat doua ore de racnit, sarit si cantat din tot sufletul! AC/DC nu m-a dezamagit! Mi-a intrecut orice asteptare mi-as fi inchipuit.

In trecut am mers la concertul Whitesnake de care am fost dezamagit. Imbatranisera si vocea live nu suna deloc precum cea de pe albumele lor din perioada de glorie.

AC/DC a sunat exact asa cum i-am ascultat de mii de ori inregistrati. Au fost energici, au mobilizat zeci de mii de oameni si ne-au tinut in priza de la primul acord de chitara pana la ultima salva de artifcii.

Mi-a fost foarte bine!

Metropotamul are un articol mai elaborat care descrie bine atmosfera de la concertul AC/DC. Am stat foarte aproape de scena si nu mi-am dat seama ca am fost o armata de oameni.

Acum trei luni împlineam 10 000 de kilometri. În weekend, în apropiere de Sibiu, am ajuns la 15 000 de kilometri. De vineri până duminică noaptea am condus vreme de 23 de ore și 1250 de kilometri.

Ți-am spus că îmi place mult să conduc?

“When you try to turn real people’s passion into interchangeable “man hours”, then what you end up with is a guy banging on a keyboard, not great software.” – Code Anthem

Sursa: http://www.codeanthem.com/blog/2010/04/code-anthem-law/

Code Anthem este blogul unui startup inca nelansat, probabil axat pe listari de joburi pentru IT. Judecand dupa calitatea articolelor cred ca in spate lucreaza niste oameni foarte buni!

De obicei străbat jumătate de capitală ca să ajung la servici.

Azi a fost o situație specială: am străbătut jumătate de Moldova pe lungime, jumătate de Muntenia pe lățime și incă jumătate de București în diagonală. Am văzut copilașii mergând la școala dimineața, în Bacău și plecând spre casă la prânz, în București.

Am văzut răsăritul la Bacău, am băut cafeaua de dimineață la Focșani și am luat prânzul la București.

În rest, e ca o zi normală de muncă.